Cum să creșteți stima de sine a copiilor? Sfatul psihologului

Cât de des episoadele dedisconfort psihologic precum anxietatea, timiditatea și blocajele sunt asociate cu „stima de sine scăzută”? Subiectul atinge foarte îndeaproape multe persoane, motiv pentru care, împreună cu Dr. Maria Giulia Minichetti, am lucrat deja la oferirea unei definiții a stimei de sine și la sugerarea unei căi de urmat pentru a încerca să rezolvăm anumite noduri și să dobândim o mai mare seninătate. Ceea ce reiese, însă, este un rol crucial al copilăriei în formarea acelei imagini de sine care, dacă nu corespunde realității, riscă să provoace „probleme de stimă de sine”. Din acest motiv, am intervievat-o pe Dr. Elena Simonetta, psiholog și psihoterapeut, care ne-a ajutat să înțelegem cum să creștem stima de sine la copii.

De ce este important să vorbim despre stima de sine a copiilor

Copilăria este o fază crucială în viața unei persoane, fără îndoială. La fel de incontestabilă este influența fundamentală pe care părinții, bunicii, educatorii și instructorii o au în a-i ajuta pe copii să crească sănătos din toate punctele de vedere, inclusiv cel psihologic. Și tocmai în acest domeniu intervine conceptul de stimă de sine, care este definit de Dr. Simonetta ca fiind „gândirea pe care copilul o are despre sine, pe care, tehnic, o numim model intern de funcționare. Este foarte important ca acesta să fie de tipul „ eu sunt bine așa cum sunt”.
Această viziune se formează în primii 6 ani de viață ai copilului și, din acest motiv, este important să nu subestimăm gesturile sau comentariile care ar putea avea, de asemenea, consecințe pe termen lung. Acest lucru este deosebit de important între părinți și copii: „Această relație este fundamentală”, explică medicul, „și este la fel de fundamental ca mama și tata să transmită încredere, solidaritate, sprijin și încurajare. Astfel, în mintea copilului se formează, de fapt, un model de funcționare pozitiv, bazat pe convingerea că el sau ea este un „copil bun” și este valoros doar pentru că este acolo.

Aceasta este, prin urmare, baza stimei de sine. Dimpotrivă, „dacă din relația de atașament cu părinții apare o stimă de sine care îl determină să se simtă nepotrivit așa cum este, efectul este că băiatului sau fetei îi va fi mult mai greu să facă față oricărei situații din viața școlară, sportivă sau relațională care îl pune într-o poziție de eșec”.
Este nevoie de foarte puțin pentru a pune bazele a ceea ce, în timp, se poate transforma în stimă de sine scăzută, deoarece tocmai în primii ani de viață copilul primește instrumentele necesare pentru a pune în aplicare strategii de reziliență și de adaptare care îi vor fi de folos pe tot parcursul vieții.

Ce atitudini ar trebui evitate?

Potrivit Dr. Simonetta, este esențial ca părinții să fie conștienți de cât de mult fiecare cuvânt, gest, comentariu al lor poate afecta viitorul copiilor lor. „Atitudinea trebuie să fie întotdeauna empatică și proactivă, dar, mai presus de toate, să nu judeceniciodată”, explică ea, subliniind cum este cu siguranță util, atunci când un copil face ceva greșit sau primește o notă proastă, să i se semnaleze greșeala, dar fără a lăsa să scape fraze de genul «ai făcut o greșeală pentru că ești cu adevărat prost sau tâmpit».
Ceea ce face diferența este, tocmai, atribuirea responsabilității pentru greșeală unei atitudini sau unei greșeli din partea persoanei și nu a persoanei în sine: „nu trebuie să se judece niciodată persoana copilului și, în special, nu trebuie să o facă părinții care, în primii 6 ani de viață și, uneori, chiar și după, reprezintă vocea conștiinței”. Chiar dacă nu acordăm atenție, adaugă și clarifică Dr. Simonetta, tot ceea ce spunem este înregistrat și contribuie la crearea acelui model intern de funcționare care determină stima de sine chiar și ca adult.
În acest sens, ar trebui evitată cu orice preț tendința de a-i împinge pe copii să facă activități nepotrivite sau de a stabili așteptări școlare prea mari în raport cu potențialul copilului: în aceste cazuri, eșecurile declanșează cu ușurință acel mecanism prin care copilul se simte o dezamăgire pentru mama și tata, care ar trebui în schimb să-l asculte și să-l ajute să se perfecționeze.

Consecințele și efectele unei atitudini critice

Nu este ușor să enumeri consecințele unei stime de sine scăzute în copilărie la oameni, odată ce aceștia au crescut: „Aș putea povesti zeci și zeci de cazuri”, reflectă persoana intervievată, „dar aș dori să pornesc de la faptul că acest tip de judecată transmis copiilor îi face inhibați, nesiguri, timizi, incapabili să facă față schimbărilor în mod pozitiv și cu zâmbetul pe buze. Nu lipsesc cazurile în care sentimentul de a nu fi la înălțimea așteptărilor părinților se transformă în hiperactivitate: în acest caz, explică Dr. Simonetta, copilul acționează pentru a nu simți o stimă de sine scăzută, mișcarea este modul său de a face „zgomot” și de a nu simți greutatea situației.
Din punct de vedere general, efectul cel mai grav este tocmai pătrunderea la un nivel profund a unui sentiment generalizat de incapacitate de a face față nu numai obiectivelor părinților, ci și așteptărilor angajatorilor, colegilor și prietenilor de la persoana care, în consecință, se va lupta să se afirme.

Cum să creșteți stima de sine a copiilor: sfatul psihologului

„Din moment ce un părinte care exprimă judecăți negative asupra copilului și nu asupra activității, care nu îl sprijină și care are cerințe prea ridicate în ceea ce privește comportamentul în raport cu vârsta sau sarcina, poate fi sigur că merge într-o direcție greșită”, conchide Dr. Simonetta, iar acestea sunt tocmai elementele de la care trebuie să se pornească pentru a avea o atitudine pozitivă în vederea creșterii stimei de sine a copiilor.
Se recomandă, așadar, menținerea unor atitudini proactive, de susținere, menite să-i stimuleze pe copii să dea mereu tot ce au mai bun și să se îmbunătățească: „corectarea greșelilor este, desigur, importantă, dar sugestia mea este să dăm indicii și sfaturi pentru a preveni ca copilul să o mai facă. Să ne concentrăm, cu alte cuvinte, pe ceea ce a făcut și nu pe cine este”.
În al doilea rând, este util să le permitem copiilor să ia parte la activități în care pot primifeedback cu privire la eficiențalor ”, adică feedback pozitiv cu privire la ceea ce sunt capabili să realizeze, fără a se supăra pentru câteva nereușite, mai ales dacă este funcțional pentru creștere.

În plus, nu poate fi neglijată o înțelegere profundă a nevoilor copiilor, mai ales din punct de vedere emoțional, care sunt destul de diferite de cele ale părinților. „ Fraze precum „nu-ți fie frică”, „nu trebuie să te înfurii” sau „nu trebuie să-ți fie rușine” ar trebui eliminate complet”, explică Dr. Simonetta, «deoarece toate emoțiile sunt pozitive și trebuie validate». Ideea este, mai degrabă, să învățăm să fim puternici și să înfruntăm chiar și ceea ce ne înspăimântă, deoarece frica este absolut normală și, ca adulți, știm că există.
„Să ne imaginăm băiețelul sau fetița care se trezește cu frică”, reflectă intervievata, ”dar tăticul sau mămica i-au spus că nu se teme: în această situație va exista o scădere drastică a stimei de sine și a încrederii.”
Un rol crucial, în sfârșit, este cel al tuturor persoanelor care au de-a face cu copiii până la vârsta de 12/14 ani, incluzând astfel educatorii, profesorii, antrenorii. „Este bine, de fapt, ideea de a preda și de a corecta, dar întotdeauna în acest mod de sprijin, susținere și încurajare.”

Articole recomandate

Lasă un răspuns